REPREZENTAREA ȘI DEZVOLTAREA AFACERILOR
Serviciul nostru de reprezentare a partenerilor și dezvoltarea afacerii lor presupune evidențierea acestora în relația cu diferiți parteneri (stakeholderi), construirea de relații de încredere pe termen lung, consolidarea reputației și, după caz, suport susținut în extinderea pe noile piețe.
Dezvoltarea unei afaceri în conformitate cu cerințele pieței reprezintă unul dintre pașii cheie în drumul spre succes. Cunoașterea pieței, a țării și a limbii este adesea limitată, în special pentru firmele străine. Pentru a depăși aceste bariere, dar nu numai, o reprezentare locală de înaltă calitate, ar putea fi o soluție convenabilă pentru dezvoltarea afacerii dumneavoastră.
Modelul nostru de reprezentare și dezvoltare a afacerilor se bazează pe parteneriate solide și pe înțelegerea corectă a pieței pentru a contribui la accelerarea extinderii activității partenerilor, ajutându-i totodată să-și optimizeze operațiunile și să genereze noi afaceri pe termen scurt, mediu și lung.
Deținem o vastă experiență în colaborarea cu companii din domeniul energetic, însă avem capacitatea și suntem deschiși parteneriatelor din toate sectoarele.
În acest sens, activitatea noastră de reprezentare și dezvoltare a afacerilor are la bază trei piloni principali: piețe, clienți și relații profesionale.