Romgaz sprijină Crucea Roșie Română cu 1.250.000 lei în lupta cu Coronavirus COVID-19 pentru achiziționarea și distribuirea a 1.000.000 de măşti medicale pentru protecţia împotriva COVID-19 şi intensifică efortul de combatere a răspândirii noului virus pe teritoriul României, prin amplificarea campaniei naționale de informare și conștientizare a populației privind metodele de prevenire a infectării cu noul COVID-19.

Adrian Volintiru , directorul general ROMGAZ, a declarat: „Împreună pentru România! Acesta este mesajul pe care doresc să îl transmit în această perioadă. Solidaritate, empatie pentru semeni, umanitate și responsabilitate trebuie să fie atributele după care ne ghidăm mai mult ca nicioadată astăzi și în perioada următoare. Fac un apel la toți agenții economici care pot contribui la susținerea instituțiilor statului în lupta cu noul virus COVID-19, să nu ezite, întrucât vedem că se fac eforturi susținute pentru salvarea de vieți omenești și reducerea răspândirii virusului. Astăzi, trebuie să arătam că românii sunt uniți și doar împreună vom reuşi să trecem peste această perioadă grea”.

Voluntarii Crucii Roșii Române din cele 47 de filiale din țară ale organizației, vor distribui în această perioadă măşti medicale, săpun lichid, săpun solid, produse de igienizare a suprafețelor și dezinfectant de mâini, iar pentru informarea corectă a populației, organizaţia transmite material de informare la nivel național, atât în mediul urban cât și în cel rural, prin mijloacele tradiționale de comunicare sau în mediul online. Îndemnul către populație este, să respecte în primul rând măsurile de igienă și să urmeze sfaturile pe care autorităţile le oferă românilor.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi secţiunea dedicată campaniei de informare: https://crucearosie.ro/ce-facem/educatie-pentru-sanatate/coronavirus-2/

SURSA: InvesTenergy